Polish-Moldovan Business Digital Economy Forum 2022

🇵🇱 🇲🇩 Pe 15.11. a avut loc Polish-Moldovan Business Digital Economy Forum 2022, organizat de Ambasada Republicii Polone la Chișinău cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării și Tehnologiei, Agenția Poloneză de Investiții și Comerț, biroul Viceprim-ministrul MD pentru Digitizare, Asociația Companiilor IT și TIC din MD (ATIC), Moldova Inovation & Technology Park (MITP) și Centrul pentru Dezvoltare și Antreprenoriat Polonia-Moldova. Evenimentul a fost deschis de ambasadorul Tomasz Kobzdej, urmat de reprezentanți ai organizațiilor partenere prezenți în sală, inclusiv un membru al Consiliului PAiH, Zdzisław Sokal, care a semnat în mod solemn un acord de cooperare cu Agenția Invest Moldova, reprezentată de președinte, Marina Ciobanu. Forumul a fost împărțit în trei blocuri tematice, în cadrul cărora delegații din Polonia au prezentat soluții, produse și servicii în domeniul economiei digitale, iar apoi s-au discutat despre posibilitățile de cooperare dintre organele administrative și întreprinderi. Prezența a fost de 125 de persoane, dintre care majoritatea au participat la discuții sectoriale până la finalul evenimentului. Forumul a avut un mare interes mediatic. Un articol separat despre Forum va fi publicat în următorul număr al Business Class lunar, care se ocupă de chestiuni economice.